Consideratii privind dezvoltarea clusterelor
Michael Porter este considerat astăzi „Spiritus Rector” al politicii economice bazate pe dezvoltarea clusterelor şi cel care a formulat următoarea definiţie:
Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din punct de vedere al concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-uri specializate, cum ar fi componente, maşini şi servicii, sau furnizori de infrastructură specializată. De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de distribuţie şi clienţi şi lateral către producători de produse complementare şi către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri comune. În sfârşit, unele clustere includ instituţii guvernamentale şi de alte tipuri – precum universităţi, agenţii de standardizare, think tank-uri, furnizori de instruire profesională şi patronate – ce asigură instruire specializată, educaţie, informaţie, cercetare şi suport ethnic[1].
Primul economist care a descris clusterele din perspectiva „lanţurilor de furnizori” a fost Alfred Marshall [2], care analizând aglomerările industriale din Anglia a constatat că aceste concentrări geografice de întreprinderi dintr-un anumit sector creează efecte economice pozitive involuntare – aşa numitele externalităţi:
- efecte asupra forţei de muncă: faptul că un număr mare de întreprinderi se alimentează din acelaşi bazin de forţă de muncă are drept consecinţă creşterea salariilor, pe de o parte şi specializarea şi creşterea nivelului de calificare a acesteia, pe de altă parte;
- efecte privind specializarea furnizorilor: spre a evita concurenţa, întreprinderile dintr-o aglomerare industrială tind să se specializeze pe un anumit segment al lanţului de creare a valorii adăugate, conducând la creşterea calităţii produselor şi la reducerea costurilor;
- transferul tehnologic: Marshall a constatat că informaţia şi cunoştinţele „plutesc prin aer” între întreprinderile existente în cadrul concentrării geografice. Este de fapt definiţia transferului tehnologic „avant la lettre”.
În altă ordine de idei, inovarea reprezintă astăzi o condiţie a succesului economic şi a menţinerii pe piaţă a întreprinderilor. Mult timp, şi, din păcate, încă, inovarea a fost privită ca un proces liniar: invenţie – prototip – testare – producţie de serie – piaţă.Acest model, care atrage prin simplitatea lui, se dovedeşte astăzi depăşit. Inovarea este un proces complex bazat pe interacţiunea actorilor implicaţi în sistemele inovative. Contribuţii esenţiale la abordarea sistemică a inovării au avut-o Lundvall (Lundvall, 1992), Nelson (Nelson, 1993) şi mai recent Guth[3].
Toate aceste consideraţii au condus la modelul unanim acceptat „triple helix” ce reuneşte în cadrul unui cluster reprezentanţi ai:
- întreprinderilor – reprezentând latura economică a clusterului;
- universităţilor şi institutelor de cercetare – reprezentând furnizorii de soluţii inovative aplicabile nevoilor reale ale întreprinderilor din cluster;
- autorităţilor publice locale, regionale etc.
Rolul clusterelor. Pe fondul crizei actuale si al dificultatile de adaptare la noile cerinte ale pietei, clusterele reprezinta un instrument de imbunatatire a competitivitatii nationale, dar si regionale. Conceptul de cluster presupune ca o natiune poate forta dezvoltarea economica, poate promova cooperarea intre intreprinderi, universitati, institute de cercetare, clienti, concurenti si furnizori dintr-o anumita zona geografica, fapt ce duce la o dezvoltare continua a activitatii prin patrunderea pe noi piete.
Intrucat clusterele influenteaza productivitatea, inovarea, antreprenoriatul, firmele şi industria, performanta economiei regionale, actorii participanti sunt reprezentati de mediul economic, academic si autoritatile publice. De-a lungul timpul s-a observat necesitatea si a organizatiilor catalizator, in acest context atribuinduli-se un loc important si parcurilor industriale deoarece astfel se poate crea o solida intrastructura de afaceri ce urmareste ca si rezultat dezvoltarea comunitatii prin cresterea exporturilor, cresterea productivitatii, cresterea valorii adaugate brute, crearea de noi companii, dar si extinderea companiilor prezente prin atragerea de investitii straine directe.
Situaţia internaţională privind clusterele industriale. Clusterele industriale în România
La nivelul Uniunii Europene, clusterele inovative sunt considerate “motorul” dezvoltării economice şi inovării, acestea reprezentând un cadru propice de dezvoltare a afacerilor, de colaborare între companii, universităţi, instituţii de cercetare, furnizori, clienţi şi competitori situaţi în aceeaşi arie geografică (locală, regională, naţională, trans-naţională). În UE clusterele industriale au evoluat enorm, de la French Industrial Districts Club fondat în 1998, sau Cambridge High-Tech Cluster, the Motor Sport Cluster în Birmingham până la organizarea pe sectoare industriale, cum ar fi: automotive, biotehnologii, Eco-inovare, tehnologii optice, informatice şi de telecomunicaţii, tehnologii spaţiale, etc. În ultimii 15 ani tendinţa este de a dezvolta din vechile parcuri industriale şi de afaceri districte industriale care să evolueze mai apoi către clustere industriale. Astfel, conform ultimelor estimări, la mijlocul anilor ‟90 în USA erau peste 380 de clustere industriale operaţionale în care lucra peste 67% din populaţia activă. Cele mai multe clustere sunt în California, dar şi în New York, Minnesota, Oklahoma sau Oregon[4]. O situaţie specială este în Japonia, unde fenomenul clusterelor industriale este unul de o amploare de nedescris. Conform unui studiu efectuat de Agenţia Naţională Japoneză pentru IMM-uri, în anul 1996 existau 537 de clustere industriale [5].
Clusterele industriale în România. Definiţia “clusterului” este întâlnită şi în legislaţia din România ca fiind o grupare de producători, utilizatori şi /sau beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE în vederea creşterii competitivităţii operatorilor economici (HG 918:2006 – Programul “Impact”) Cel mai cunoscut cluster din România este cel din industria auto, în jurul investiţiei Renault de la Mioveni. Existe, de asemenea, premise foarte bune pentru ca investiţia concernului Ford de la Craiova să se adauge acestui cluster. Alte domenii decât automotive, în care s-au constituit clustere la noi în ţară sunt: alimentar şi agroalimentar (în zona Iaşi şi Covasna), textile (zona Iaşi).
[1] Porter M. , 1998
[2] Marshall, 1920
[3] Guth, 2004
[4] Gordon I., 2000
[5] Hideki Yamawaki, 2002